Magicianul – J. Fowles


Acum 5 minute am dat ultima pagina si am inchis cartea.

Nicio carte nu m-a intrigat si frustrat in halul asta pana acum.

Stiam de ea din liceu, o aveam in casa dar nu am citit-o, acum cativa ani m-am apucat dar am abandonat-o curand. Cand m’am reapucat de ea mai mai vedeam cate o recenzie si ma minunam ca nimeni nu scria nimic concret. Adica, sa inteleg ce si cum, sa ma ajute sa inaintez, deoarece pe alocuri mi se parea ca merge cam greu. Dar am realizat ca nu ai ce sa scrii concret.

Este vorba de un profesor de engleza ce vine pe insula Phraxos sa predea la un colegiu si il cunoaste pe Maurice Conchis care se cam joaca de-a reality show-ul cu viata bietului Nickolas Urfe. Cum se joaca, nu pot sa va zic exact, trebuie doar sa cititi.

Spuneam ca la un moment dat mergea greu cu cititul, exact ca zilele in care Nick astepta sa treaca timpul mai repede, am simtit ca autorul a transpus in cuvinte perfect atmosfera zilelor toride intr-o insula greceasca, dupa amieze lungi si crunte, ore interminabile, mai ales cand astepti ceva, in cazul personajului nostru el astepta wee-end-ul pentru a se duce la Conchis.

Mai apoi cartea m-a bagat intr-un ritm alert, intamplarile devenind din ce in ce mai palpitante, nestiind la ce sa te mai astepti citeai, avid, sa vezi mai departe. Pana ca, pseudo-revelatiile dar si decoperirile profesorului sa-ti aduca o temporara lumina asupra evenimentelor doar pentru ca, mai apoi cateva cuvinte bine plasate, sa te arunce intr-o maxima frustrare. Nu mai stiu de cate ori, am inchis cartea si am spus “Nu se poate!”.

Sa spunem ca spre final se aranjeaza lucrurile, desi niciodata nu vei stii care este defapt adevarul, iar finalul il lasa deschis. Am cautat si am aflat cum ca autorul, dupa publicarea cartii, a primit numeroase scrisori in care lumea ii cerea sa lamureasca finalul, probabil aceiasi frustrare o avem toti.  Dar Fowles a spus ca fiecare este liber sa interpreteze cum vrea. Si chiar a raspuns la niste scrisori dupa cum voia fiecare, unuia i-a spus ca au ramas impreuna cei doi, altuia ca nu.

Asa ca, fiecare vede cum vrea, prin prisma propriilor experiente. Eu nu am luat o decizie, imi place asa suspendat cum l-a lasat autorul.

Poate va intrebati de ce m-a chinuit atat cartea asta, treaba cu frustrarea vine din faptul ca, autorul reuseste sa se joace cu mintea cititorului, romanul fiind scris la persoana I, din prima lui Nicko, este usor sa-ti induca tie sentimentele lui. Este extraordinar din acest punct de vedere, dar si a lectiilor de viata care le capeti. Eu nu cred ca Nickolas s-a maturizat destul si ca s-a schimbat in urma exprientei de pe insula, asa vad eu. Nu cred ca acceptat cum trebuie lectia. In schimb eu, ca cititor, am invatat multe si mi-am dat seama ca sunt de partea lui Conchis, ca sa zic asa, adica sunt de acord cu multe lucruri, nu toate.

Am intalnit in cursul lecturii o gramada de citate care merita pastrate, din pacate IAR, nu mi-am pus semne. Am reusit sa mai dau de unele din ele care mi-au placut mie, adica cu care sunt de acord, le insir mai jos.

In incheiere, cine a citit cartea, il rog sa-mi lase impresiile sale, sunt foarte curioasa sa aflu cat mai multe pareri. Cine nu, o recomand este putin spus. Obligatoriu.

Plăcerea fizică nu este decât o plăcere; poate ceva mai mare decât celelalte, dar, oricum, o plăcere ca oricare alta. Nu reprezintă decât un aspect – şi nu cel mai important – al relaţiei pe care o numim iubire. Lucrul esenţial este adevărul, încrederea care se stabileşte între doi oameni, două suflete, două spirite… cum vrei să-i spui. Că adevărata infidelitate este cea care ascunde infidelitatea fizică. Pentru că lucrul care nu trebuie să existe niciodată între doi oameni, care şi-au oferit unul altuia dragostea, este minciuna.

Dragostea rezultă mai ales din aptitudinea de a iubi, existentă în noi înşine şi nu neapărat din faptul că partenerul are reale calităţi pentru a fi iubit.

Dragostea nu este asemănarea dintre două persoane, ci misterul dintre ele.

Frumuseţea este ceva de adaos. Ca ambalajul în jurul cadoului. Nu e cadoul în sine.

Cu toţii dorim lucruri pe care nu le putem obţine. Faptul că acceptăm această situaţie dovedeşte că suntem oameni maturi, inteligenţi. Încercăm toţi să luăm din viaţă ce putem. Şi dacă în cea mai mare parte a vieţii n-am avut nimic, ne luăm revanşa atunci când se iveşte ocazia.

Nu avem voie să lăsăm totul la voia întâmplării, aşa cum nu avem voie să ne înecăm. Înoată!

Trebuie să rămânem puţin copii până la sfârşitul vieţii noastre şi să păstrăm inocenţa copilăriei întru maturitate creatoare.

Bărbaţii văd obiecte acolo unde femeile văd relaţiile dintre obiecte; relaţii generate de nevoia pe care obiectele o au unul de celălalt, de nevoia de dragoste si de dorinţa de armonie. Este o dimensiune în domeniul sentimental care barbaţilor le lipseţe cu desăvârşire. O dimensiune care face ca toate femeile adevărate să nu vadă în război decât o odioasă absurditate. Am să-ţi spun eu ce e războiul. Războiul e o psihoză creata de incapacitatea de a percepe relaţiile.

În viaţa fiecăruia are loc un moment de maximă intensitate. Atunci trebuie să ştii să te accepţi. Este momentul în care eşti ceea ce eşti şi totodată ceea ce vei fi.

Cu cât înţelegi mai bine ce e libertatea, cu atât o pierzi mai mult.

Necunoscutul e marele factor ce motivează existenţa individului.

Eterna sursă a tuturor spaimelor, a tuturor ororilor, a tuturor răutăţilor e omul.

8 responses to “Magicianul – J. Fowles

  1. mda…
    incitanta recenzie, care mai mult nu spune, tocmai pentru a-mi intari dorinta de a vedea “ce si cum”…
    Nu promit, biblioteca noastra este foarte… aaa, foarte asa si pe dincolo! clar, nu?
    week-end placut!

    • Biblioteca sa fie! Timp si vointa sa mai fie! Nu stiu cum e biblioteca voastra, poate ar trebui sa ne-o prezinti😉 Oricum, daca citesti cartea, astept sa citesc si eu parerea ta. Week-end placut si tie🙂

  2. Ce sa zic…am citit cartea in primul an de facultate, mi-a ajuns in mana intamplator. Sincer, am citit-o in graba, insa pot sa zic ca atunci nu am inteles foarte bine despre ce este vorba. O scriere halucinanta, pot spune. Totusi, ar trebui citita…daca toate cartile ar fi simple si pe intelesul nostru, cred ca ne-am apuca fiecare de asta.

  3. Am citit cartea asta acum vreo 5 ani cred. A fost prima citita de Fowles. Au urmat bineinteles si restul cartillor scrise de el. Devenisem un pic dependenta de ele. Are un stil de scriere foarte palpitant, si stie cum sa te tina in suspans. Mi-a placut mult Magianul, si intr-adevar sfarsitul este un pic frustrant. Ma bucur cand vad ca si altor persoane le plac romanele lui Fowles. Poti sa incerci sa mai citesti Colectionarul si Iubita locotenentului francez.

    • Eu am auzit numai de bine de “Magicianul” de la multa lume. Si da, evident ca dupa ce citesti o carte ce ti-a placut te gandesti ce sa mai icnerci de acelasi autor. Nici nu stiu la ce sa ma astept de la celelalte carti sincer :):)

  4. Mie nu mi-a placut cartea asta , m-a lasat asa…parca tot asteptam sa urmeze o alta chestie…sincer nu mi-a placut! Ciudata! E clar ca nu am eu , poate , capacitatea de a intelege un anumit tip de filozofie si psihologie…

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s