One word: Plastics!


Titlul, replica celebra din filmul si mai celebru The Graduate. Acesta-i ultimul film pe care l-am vazut zilele astea si imi pare rau ca nu am facut-o mai devreme.  Nu, toate la timpul lor, degeaba te uiti la un film bun la o varsta la care nu o sa-l intelegi. Cred ca daca-l vedeam pana in 20-21 de ani reactionam altfel, ei bine acum…acum mi s-a parut dulce amarui.

Un Dustin Hoffman tanar joaca un proaspat absolvent de colegiu ce vine acasa in vacanta de vara si este intampinat cu laude si mandrie de catre familie dar el este putin cam…confuz. Si aici intra in scena Mrs. Robinson, sotia partenerului de afaceri al tatului proaspatului absolvent. Profita de starea lui si il seduce, absorbandu-l intr-0 aventura cu ea. El devine cumva dependent de relatia sexuala dar in acelasi timp are asteptari putin mai mari si aici imi aduc aminte scena cand el ii spune ca i-ar placea sa poarte o conversatie, sa vorbeasca despre diverse nu numai sa se intalneasca noapte la hotel, sa-si satisfaca dorintele si atat. Ea este putin uimita si initial refuza pentru iar mai apoi ei incerca sa schimbe cateva vorbe, astfel el afla ca ea a vrut sa urmeze studii de arta dar a ramas gravida si s-a casatorit.

Hmm…cu ceva in plus sau in minus, exista o gramada de barbati sau femei, trecuti prin viata dar cu cate o dezamagire agatata de ei, amaraciuni si neimpliniri dar nu orice fel de oameni, cu oameni cu potential care prin compromisuri au renuntat la parti din viata lor si au ajuns la o varsta fara chef si isi trag energia din iubiti, amanti muuult mai tineri.

Un mare, mare plus pentru Anne Bancroft, in rolul Mrs. Robinson a ramas legendara pentru scena cand isi trage ciorapi cu banda in fata lui Benjamin dar si modul ei de a vorbi.

Filmul este pana la urma o comedie chiar daca devine putin melodramatic pe final.

Pe de alta parte, mi-a placut confuzia si depresia lui Benjamin pe intreg filmul, cateodata parca doar inertia il conduce, nu poate decat sa mormaie ca nu stie ce sa faca cu viitorul lui iar scenele cu el pierzandu-si timpul in fiecare zi in piscina aduc cu o intoarcere “in pantec”.

Si ma intorc la titlu, replica “plastics” se refera la societatea americana a anilor ’60,  arata superficiala si falsa in care unii incercau sa-si gaseasca drumul si sa traiasca emotii adevarate. Si, parerea mea este ca singurul moment in care Benjamin traieste emotii este finalul.

Coloana sonora semnata de Simon&Garfunkel, The sound of silence, Scarborough Fair, April She Comes evoca alienarea, depresia si confuzia de-a lungul filmului.

Iar cantecul celebru “Mrs. Robinson” avea, in original alte versuri, ele fiind modificate ulterior consacrandul asa cum il stim azi.

Oare ce ar spune Benjamin azi…still plastics?

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s