Melancholia, un film ca o opera de arta


Acesta este un film frumos despre sfarsitul lumii. Sau nu. In primul rand este un film care ori iti place ori nu-ti place. Se pare ca acesta este stilul regizorului – hit or miss – criticii ori l-au ridicat in slavi ori au dat cu el de pamant. La fel si publicul.

Chiar nu are cum sa placa la toata lumea, mai ales daca te astepti la un film SF despre sfarsitul lumii, cu actiune si efecte speciale. Chiar nu. Decat sa ai o impresie proasta mai bine nu te uita. Serios, nu merita. O sa-ti se para cel mai lent film si plictisitor. Si nu ai sa intelegi de ce? De ce a luat Palm D’or la Cannes.

Si Kirsten Dunst premiu pentru cea mai buna actrita, da ea este in rol principal si o prinde foarte bine rolul.  Imi aduce aminte putin de The Virgin Suicide.

Din punctul meu de vedere filmul este o mare metafora, plin de alte multe metafore, referiri si simboluri. De asemenea consider ca trebuie revazut, este genul de film care il intelegi mai bine dupa a 2-a vizionare.

Oricum, cine a fost “acolo” o sa-l inteleaga din prima. Si anume, ma refer la faptul ca Justine – personajul interpretat de Kirsten Dunst sufera de depresie iar in ziua/noaptea nuntii ei incearca sa se bucure si sa treaca peste dar nu-i reuseste, isi indeparteaza sotul, nu da semne ca ar aprecia scumpa si fastuasa nunta organizata de sora ei si se cearta cu seful ei si renunta la slujba ei. Ai putea spune ca-si pregateste terenul.

Prima parte a filmului, receptia pentru nunta, arata viata de familie, mai mult cu rele, cu chichitele fiecaruia, si incepe declinul Justinei. A fost criticat pentru lentoarea cu care se desfasoara evenimentele, eu nu o vad asa, eu vad un stil regizoral prin care incearca sa capteze fiecare gest si miscare. Repet, nu este un film de actiune, plin de dialog, este un film rupt din realitatea in care uneori limbajul trupului este mai prezent decat cuvintele.

Simti tristetea ei prin intermediul scenelor, este de un realism dureros.

In a doua parte a filmului o prezinta mai bine pe sora Justinei, Claire, care are grija de ea pe timpul depresiei dar este terorizata de posibilitatea ca aceasta planeta interstelara sa se loveasca de Pamant. Sotul ei incearca sa o linisteasca ca acest lucru nu se va intampla, dupa cum spun oamenii de stiinta.

Melancholia, aceasta planeta ce da o lumina albastra (“blue” in engleza are si semnificatie de tristete) amenintatoare deja a afectat-o pe Justine iar Claire se teme de impact. Deprimata Justine ramane cea mai calma, cea care accepta adevarul si roata se intoarce, Claire depinzand de ea pentru suport emtional deoarece se pierde si traieste intr-o nervozitate din ce in ce mai mare.

Planeta-metafora loveste…Scena de final este incarcata emotional…

Filmul este insotit de muzica lui Wagner din opera Tristan si Isolda, iar anumite imagini plonjeaza in romantismul german. Este cu totul o opera de arta. O drama musicala, nu vezi numai un film, vezi o opera de arta din muzica, imagini si un joc superb al actorilor (Kirsten Dunst, Charlotte Gainsbourg, Kiefer Sutherland, Alexander si Stellan Skarsgard)

Poate sunt si eu paranoica dar, filmul l-am vazut pe 22 iulie 2012, ulterior citesc ca filmarile au inceput pe 22 iulie 2010…22 iulie fiind o zi cu ceva insemnatate pentru mine. Putina magie in viata noastra nu strica🙂.

“The earth is evil, we don’t need to grieve for it. Nobody will miss it.”Justine

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s